Exprimă-te și comportă-te cum ai vrea să o facă și copilul tău! Vei avea o surpriză plăcută!
Cursul Academiei Aiki Seishin Ryu pentru grupa de vârstă 5-6 ani are ca scop îmbunătățirea abilităților motrice ale copiilor, în paralel cu echilibrarea emoțională a acestora. Nu este nimic rău dacă un copil de 5 ani nu poate încă să execute anumite exerciții sau sarcini (task-uri). Partea de dezvoltare fizică și motrică (dexteritate, agilitate, coordonarea membrelor, etc.) sunt elemente ce vin odată cu vârsta și cu antrenarea/repetarea respectivelor abilități – exact ceea ce facem în cadrul cursului AM.abilități. Similar și în cadrul grupelor de vârstă 7-13 ani (ex. Jujutsu Juniori).
Partea de echilibrare emoțională și comportamentală, în schimb, este mai complexă și include, pe lângă activitatea din cadrul cursului și un element adițional ESENȚIAL: părinții copilului trebuie la rândul lor să ajute, fiind (în general) principalii influențatori ai copilului, cel puțin la această vârstă. De la caz la caz, părinții, bunicii sau/și educatorii(oarele) sunt adulții care petrec cel mai mult timp cu copiii și drept urmare influențează în mod evident dezvoltarea acestora.
Deseori întâlnim părinți care încep prin a ne spune: „Copilul meu are o problemă: este prea…..” (timid, agresiv, neatent, indisciplinat, emotiv/instabil emoțional, dependent de alte persoane, mămos, incapabil de a-și asuma responsabilități, de a lua decizii, de a-și recunoaște vina sau eșecul atunci când a greșit, etc.) – nu prea contează cum se termină acea propoziție, cât timp se leagă de „felul de a fi” al copilului, de comportamentul sau „apucăturile” acestuia. Și asta pentru că în toate cazurile, problema nu este la copil, ci la adulți (în general părinți). Comportamentul copilului este doar un SIMPTOM sau o CONSECINȚĂ. Cauza reală este undeva în spate, în strânsă legătură cu relaționarea și experiența de viață pe care o are zi de zi acasă cu părinții și/sau bunicii, precum și la grădiniță cu educatoarele. Mai precis – cu ADULȚII cu care intră în contact cel mai mult. Aceștia îi modelează, îi șlefuiesc și îi conturează personalitatea, comportamentul și „felul lui de a fi”. Adulții sunt cei care influențează – pozitiv sau negativ – obișnuințele și comportamentul copilului, felul în care acesta reacționează în anumite situații (de socializare și relaționare cu alți copii sau cu alți adulți, situații de bucurie, de conflict, de derută, de nesiguranță, situații cu impact emoțional, etc.). Adulții din imediata vecinătate a copilului sunt pe de o parte oglinda acestuia, precum și catalizatorul comportamentelor dezvoltate pe cont propriu de copil.
O bună parte din „apucături”/obișnuințe sunt preluate (copiate) direct de la adulți: reacția pe care părintele o are atunci când se ceartă cu un alt adult sau cu copilul, cum vorbește, cum se comportă în anumite contexte sociale, etc. Altele sunt dezvoltate de copil ca o consecință a comportamentului adulților: plânge sau „face urât” până primește ce vrea – pentru că știe din experiență că părinții au cedat de fiecare dată și că important este să plângă suficient de mult sau de convingător; să promită lucruri pe care ulterior să nu le ducă la îndeplinire sau să mintă – pentru că a văzut că așa a reușit să scape și părintele atunci când s-a confruntat cu o situație dificilă, etc.
Este greu să analizăm și uneori să acceptăm acest adevăr, dar fără conștientizarea acestui fapt, atâta timp cât copilul este expus în continuare, zi de zi, acestui anturaj/context social, nu se pot întâmpla „minuni” sau schimbări majore în comportamentul copilului.
2-3 ore/săptămână în care este dat să facă sport sau arte marțiale, vor avea o influență limitată asupra copilului. Există două reguli de aur sau două principii fundamentale după care să te ghidezi ca părinte pentru a-l aduce pe copil pe linia de plutire:
- FII EXACT CUM AI VREA SĂ FIE COPILUL TĂU – comportamentul părintelui este oglinda copilului. Nu este un clișeu – ci o realitate. Fii modelul lui, eroul lui. Copilul face exact ceea ce vede (nu mereu ceea ce i se spune) – va copia obișnuințe (bune și rele) de la adulții cu care petrece cel mai mult timp (aceștia pot fi părinții, bunicii sau educatoarea/învățătoarea).
- FII CONSECVENT. Această regulă de aur îi salvează pe părinți de la atât de multe neplăceri, încât este o nebunie să vezi cât de puțin este aplicată… Dacă promiți ceva copilului (a se înțelege prin „a-i spune” copilului – orice spui trebuie să fie ca o promisiune), atunci du la bun sfârșit ce ai promis – fie bun sau rău. Dacă îl informezi pe copil de o consecință în urma unor fapte sau acțiuni ce urmează să le facă, atunci fii pregătit(ă) să le pui în aplicare. Firește, aici intervine și autocontrolul părintelui, pentru a nu amenința în mod absurd copilul, ci doar cu acțiuni pe care va putea și este pregătit să le pună în aplicare (ex. „O să dormi afară pe preș dacă….”, „O sa te las aici/o să plec fără tine dacă….”, „Te omor în bătaie dacă….” – nu sunt o practică deloc bună, exemplificând lucruri pe care părintele oricum nu le va face, indiferent de comportamentul copilului – așa că ar fi mai bine să renunțe în a le mai verbaliza!). Dacă spui „o săptămână nu mai primești dulciuri”, atunci fii pregătit(ă) să aplici. Dacă nu vrei, atunci mai ajustează cele spuse, pentru a le putea pune efectiv în aplicare (ex. „O zi fără dulciuri”). Similar în ceea ce privește păcălirea sau „ducerea de nas” a copilului cu diverse beneficii sau cadouri… Dacă îi spui „vei primi X, dacă mănânci tot” sau „vom merge …, dacă faci asta” – trebuie să fii pregătit să îi oferi ce ai promis. Dacă nu ai de gând să răsplătești copilul așa cum ai promis, atunci NU PROMITE! Îi transmiți un semnat total greșit, precum și o obișnuință greșită. Ulterior se va întoarce împotriva ta (și a lui de altfel).
Aceasta este cauza directă a profilului comportamental al copilului. Singurele excepții, extrem de rare, ar fi eventuale boli sau probleme mintale cu care anumiți copii sunt clar diagnosticați medical. În rest, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, comportamentul și obișnuințele părinților îi fac pe copii să își ajusteze propriul comportament și „felul de a fi”. Copiii sunt reflexia părinților lor. Așadar, dacă ți se pare că micuțul are un comportament ciudat, gândește-te în primul rând ce ar trebui să schimbi la tine, la comportamentul și la gândurile tale, pentru ca reflexia ta să se schimbe și ea.